128385 – 16052014 – Luni, 19 mai a. c., la Pensiunea „Fatányéros” din localitatea Valea Rece, comuna Lunca de Jos din judeţul Harghita, se va semna contractul de asociere între județele Harghita și Neamț.
Asocierea județului Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, cu județul Neamț, prin Consiliul Județean Neamț, în vederea promovării unor interese comune în scopul dezvoltării economico-sociale a celor două județe, a fost aprobată de Consiliul Județean Harghita.
Printre altele se urmărește asfaltarea drumului județean 127A, drum care leagă localitățile Lunca de Jos și Dămuc și care s-ar putea asfalta prin efortul comun al celor două județe, potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Harghita. – PROMPT MEDIA