128666 – 27052014 – Monica Macovei susține o prelegere pe tema prevenirii și eradicării corupției în justiție în Comisia de afaceri juridice și drepturile omului a Consiliului Europei.
Monica Macovei este invitată să susțină astăzi o prelegere despre corupția din sistemul juridic în cadrul Comisiei de afaceri juridice și drepturile omului a Consiliului Europei, la reuniunea de la Helsinki.
Prezentarea Monicăi Macovei va fi urmată de o dezbatere cu parlamentarii din cadrul Comisiei. În cadrul aceleiași reuniuni, va avea o prezentare și Sir Nicolas Bratza, fost președinte al Curții Europene a Drepturilor Omului.
Concluziile din cadrul Comisiei de afaceri juridice și drepturile omului sunt ulterior transpuse în rezoluții sau recomandări ale Adunării Parlamentare (APCE) pentru statele membre ale Consiliului Europei. Audierea publică de astăzi are loc în Parlamentul Finlandei – Auditorium, iar raportorul Adunării Parlamentare este parlamentarul finlandez Kimmo Sasi, potrivit unui comunicat primit de la biroul europarlantarului Monica Macovei. – PROMPT MEDIA