128076 – 05052014 – Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este „absolut de acord” cu ideea avansată de Crin Antonescu privind o coaliţie anti-PSD, care să blocheze accesul social-democraţilor la funcţia prezidenţială. Întrebat ce părere are de ideea lui Crin Antonescu referitoare la o coaliţie anti-PSD, Traian Băsescu a precizat că nu ştie declaraţia, dar, dacă preşedintele PNL „a făcut asemenea afirmaţii sincer, eu sunt absolut de acord cu el, pentru că miza aici nu mai este nici Crin Antonescu, nici Ungureanu, nici Elena Udrea, miza alegerilor prezidenţiale este România”.
Şeful statului a subliniat că ar vrea să-i vadă pe şefii celor 4-5 partide de dreapta că propun un singur candidat, întrucât timpul „va intra pe numărătoare inversă de a doua zi după europarlamentare”. „Ponta este deja în campanie, eventualul candidat al dreptei are un handicap că va intra din iulie, măcar să fie unul susţinut de toţi. Este esenţial ce a spus Crin Antonescu (…) nu are importanţă ce program avem ci să fim hotărâţi să blocăm accesul PSD la funcţia prezidenţială (…) Să fie o simplă alianţă anti-PSD, să blocheze ajungerea la toate pârghiile puterii a PSD, a lui Victor Ponta”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.
Acesta a adăugat că ar fi „ideal” să existe un singur partid de dreapta. – PROMPT MEDIA