128241 – 12052014 – Preşedintele PSD, Victor Ponta, a reiterat ideea declanşării procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu în cazul în care Curtea Constituţională a României (CCR) decide că şeful statului nu poate face campanie electorală, iar acesta continuă astfel de acţiuni.
Premierul a arătat, la Antena 3, că niciun partener european nu îl va mai susține pe Traian Băsescu.
„Dacă CCR va decide, pe 21, ceea ce sincer cred că ar fi și de bun simţ şi constituţional, că preşedintele României nu are voie să participe activ în campanie electorală, iar după această decizie Traian Băsescu continuă să facă campanie electorală, a doua zi – eu vorbesc ca lider PSD – evident că vom depune cererea de suspendare. Dacă nu respectă decizia Curţii, nu doar că vom declanşa procedura de suspendare, dar vă garantez că, de data asta, niciun partener european – mă rog, o să fie nişte intelectuali de-ai domnului Băsescu care să ţipe – dar nu-l va apăra absolut nimeni „, a spus Victor Ponta. – PROMPT MEDIA