128249 – 12052014 – Poştaşii din toată ţara vor organiza marţi o grevă japoneză după ce săptămâna trecută au pichetat sediul central al Poştei Române şi prefecturile din ţară.
Poştaşii sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de modul în care este condusă în prezent compania Poşta Română.
Acţiunea face parte parte dintr-un calendar de proteste care a început săptămâna trecută. Sindicatele anunţă că vor organiza şi alte pichete, iar unii dintre ei vor intra în greva foamei.
Conducerea Poştei Române, a cărei privatizare a eşuat anul trecut, spune că piaţa corespondenţei clasice este în continuă scădere şi că a fost necesară reducerea numărului de angajaţi.
La sfârşitul lunii martie, instituţia înregistra datorii la bugetul de stat de peste 200 de milioane de lei. – PROMPT MEDIA