128733 – 29052014 – Ministrul Apărări Naţionale a trasnsmis un mesaj cu ocazia Zilei Eroilor. „Ziua Înălţării Domnului este, prin tradiţie, o zi de rugăciune în memoria eroilor naţiunii române. Astăzi, în toată ţara, militarii, alături de cetăţeni, aduc omagiul tuturor celor care şi-au dat viaţa în marile războaie din istoria ţării noastre. Monumentele închinate eroilor sunt pentru noi locuri sacre. Sunt locuri în faţa cărora ne reculegem şi le vorbim copiilor noştri despre curaj şi despre patriotismul adevărat, dovedit prin fapte. Transmit un gând bun militarilor români care îşi desfăşoară activitatea cu determinare în teatrele de operaţii, împlinind angajamentele ţării noastre asumate în cadrul comunităţii nord-atlantice. Prin misiunile pe care le execută la standarde impecabile, zi de zi, în condiţii de maxim pericol, ei dovedesc că România a înţeles faptul că statutul de membru al NATO nu înseamnă doar beneficii, ci şi responsabilităţi. În teatrele de operaţii au căzut la datorie 26 de militari români. Gestul lor ne-a învăţat încă o dată că libertatea se câştigă greu, iar viitorul copiilor noştri se apără cu sacrificii dureroase. Gândurile mele se îndreaptă acum către familiile acestor eroi cărora le transmit un mesaj de alinare şi pe care îi asigur de tot sprijinul nostru. Slavă eroilor Armatei României! Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se arată în mesajul ministrului Apărării. – PROMPT MEDIA