Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Oferta PSD pentru refacerea USL rămâne valabilă până la congresul PNL

Bucureşti: Oferta PSD pentru refacerea USL rămâne valabilă până la congresul PNL

DISTRIBUIȚI

128717 – 29052014  – Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, miercuri, că oferta PSD pentru PNL privind refacerea USL şi revenirea la guvernare rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al liberalilor.

Aceasta va expira dacă PNL va decide să meargă „pe mâna lui Băsescu”, a spus Ivan. „Ne pregătim, mai aşteptăm Congresul. Este un moment important Congresul PNL să vedem dacă întregul partid susţine viziunea lui Crin Antonescu. Dacă în acest Congres să hotărăşte că merg pe mâna lui Traian Băsescu şi a PDL, foarte bine, nu va mai exista nicio altă ofertă din partea noastră. Până atunci, oferta rămâne deschisă”, a spus Ivan.

El a arătat că în teritoriu majorităţile pe care PSD le-a făcut cu liberalii funcţionează foarte bine în aproape toate judeţele.

„Sunt foarte mulţi lideri locali, preşedinţi de CJ, consilieri judeţeni care vor refacerea USL şi regretă ieşirea de la guvernare”, a spus Ivan. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.