128653 – 27052014 – Parlamentul a respins, luni, prin vot secret cu bile, moţiunea de cenzură “Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii”.
În favoarea moţiunii s-au pronunţat 176 de deputaţi şi senatori, în timp ce 19 au votat împotrivă. La dezbateri au fost prezenţi 326 de parlamentari, din care şi-au exprimat votul 196. Conform prevederilor constituţionale, pentru adoptarea moţiunii ar fi fost necesare 286 de voturi.
Punctul de vedere al Guvernului a fost prezentat de prim-ministrul Victor Ponta, iar la dezbateri au participat Crin Antonescu şi Sorin Roşca Stănescu (grupul parlamentar al PNL din Senat), Andreea Paul (grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor), Daniel Fenechiu (grupul parlamentar al PP-DD din Camera Deputaţilor), Clemen Negruţ (din partea deputaţilor neafiliaţi) şi Mihai Răzvan Ungureanu (din partea senatorilor neafiliaţi).
Senatorii şi deputaţii aparţinând grupurilor parlamentare ale PSD, UNPR, PC, UDMR şi ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale de la Camera Deputaţilor nu au participat la dezbateri şi nu şi-au exprimat votul în legătură cu moţiunea de cenzură. – PROMPT MEDIA