128743 – 29052014 Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi ca nu este „sub nicio forma moral” ca un judecator arestat pentru coruptie sa solicite pensionarea din magistratura, aratand ca, la inceputul acestui an, a promovat un proiect de act normativ privind retragerea pensiilor de serviciu pentru magistratii corupti.
„Ministerul Justitiei a promovat la inceputul anului un proiect de act normativ privind retragerea pensiilor de serviciu pentru magistratii corupti. Evident ca acest lucru nu este sub nicio forma moral sa se intample. De aceea, o sa am discutii in continuare in Parlament pentru a urgenta acest proiect de lege aprobat de Ministerul Justitiei. Pana nu avem modificat cadrul legal, aplicam cadrul legal existent. Putem discuta despre o retragere a pensiei dupa aprobarea proiectului de lege in Parlament si sper sa se intample acest lucru cat mai curand posibil. Ideea noastra a fost in primul rand de preventie. Acest proiect de lege poate fi o forma de preventie. Evident ca el nu va putea sa impiedice anumite persoane sa savarseasca fapte de coruptie, dar cu siguranta le va face sa se gandeasca de doua ori atunci cand vor incalca legea”, a declarat Robert Cazanciuc la Parlament, intrebat de jurnalisti cum comenteaza solicitarea judecatorului Stan Mustata, trimis in judecata pentru coruptie, ca CSM sa-i aprobe pensionarea din magistratura.
Si presedintele CSM, Adrian Bordea, a sustinut ca nu este normal ca un judecator arestat pentru coruptie sa se pensioneze.
„Noi asteptam ca Parlamentul, ca Legislativul, sa se pronunte asupra initiativei legislative pe care, impreuna cu Ministerul Justitiei, am inaintat-o. Speram ca va fi maturitate si acolo si lucrurile vor capata dimensiunea pe care o dorim cu totii”, a spus Bordea.
Judecatorul Stan Mustata de la Curtea de Apel Bucuresti, trimis recent in judecata pentru coruptie, el aflandu-se in arest preventiv, a inaintat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de pensionare.
Legea actuala permite magistratilor sa beneficieze de pensie de serviciu, chiar daca sunt urmariti penal, arestati sau trimisi in judecata pentru coruptie. – PROMPT MEDIA