128641 – 26052014 – După ce a luat din voturile liberalilor și, ajutat de cele ale PSD, a reușit să obțină un mandat de europarlamentar, independentul Mircea Diaconu este împins de unii fruntași pesediști pentru o candidatură la Președinție. Și asta nu pentru a-i mai tăia din elanul de învingător lui Victor Ponta, principalul favorit pentru Cotroceni, ci pentru a-i băga în ceață și mai mult pe foștii săi colegi din PNL. Iar unii apropiați ai lui Diaconu povestesc că actorul nu s-ar da înapoi de la o asemenea ofertă, el neavând nimic de pierdut. Dacă acceptă candidatura Diaconu capătă și mai multă vizibilitate, dacă mai și câștigă își are familia asigurată financiar tot restul vieții, iar dacă pierde se întoarce la Bruxelles într-un loc călduț cu peste 6.200 de euro pe lună și o pensie mare.
Există însă și varianta ca Mircea Diaconu să aibă soarta politică a lui Dan Diaconescu, cel care a trecut în numai un an și jumătate de la extaz la agonie, pierzând pentru a doua oară alegeri inportante. – PROMPT MEDIA