Acasă Social București: Apelul ministrului Oprea

București: Apelul ministrului Oprea

DISTRIBUIȚI

128324 – 14052014  – Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a convocat miercuri, la ora 15.00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne o videoconferinţă cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale ministerului, având ca temă măsurile dispuse în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru mai multe județe.

“Ne reîntâlnim după 16 ore în care în mai multe județe ale țării a plouat și plouă în continuare, existând riscul unor acumulări importante de apă. Noi suntem pregătiți încă din momentul emiterii primelor avertizări, însă din noaptea trecută și până în prezent nu au fost semnalate probleme deosebite care să impună intervenția structurilor pentru situații de urgență ale Ministerului Afacerilor Interne. Conform avertizărilor hidrologice, 24 de județe se află sub avertizare Cod Galben, respectiv: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Neamţ, Teleorman, Timiş, Vâlcea și Vrancea.

Totodată, sub avertizare hidrologică de Cod Portocaliu, ceea ce înseamnă creșteri importante de debite, sunt următoarele râuri: Drincea în județul Mehedinți, Desnățui în județul Dolj, Jiu și afluenții săi în județele Hunedoara și Gorj, dar și pe râuri și versanți din zonele de deal și de munte din județele Vâlcea, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Argeș și Vrancea.

Până joi la ora 22.00, vor intra sub același tip de avertizare afluenți ai Oltului mijlociu și inferior, bazinul superior al Argeșului, afluenții din bazinul superior al Vedei și afluenții săi din Teleorman, Neajlov, Ialomița și afluenții Buzăului. În total sunt 15 județe sub avertizare hidrologică de Cod Portoclaiu de inundații, astfel: Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

La orele 16.00, încă 9 județe au intrat sub atenționare meteo de Cod Portocaliu de ploi, ceea ce poate genera inclusiv efecte din punct de vedere al inundațiilor. Aceste județe sunt Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea. Dacă situația meteorologică se modifică, sunt convins că domnul Ion Sandu de al Administrația Națională de Meteorologie și colegii de la Institutul Național de Hidrologie ne vor anunța din timp, așa cum au făcut-o și până în prezent”.

Până în prezent în județele în care s-au manifestat fenomenele meteorologice nu avem locuințe sau gospodării inundate. Nu sunt închise segmente de drumuri naționale sau județene, însă circulația în zonele unde plouă torențial se desfășoară cu viteză redusă.

Ca de fiecare dată, conform competențelor și atribuțiilor legale pe care le are, Ministerul Afacerilor Interne, prin Instituțiile Prefectului și cu sprijinul structurilor de ordine și siguranță publică, va interveni pentru salvarea de vieți omenești și limitarea efectelor fenomenelor meteorologice, a declarat Oprea.

Marți au fost activate grupele operative ale Inspectoratelor pentru Situați de Urgență din 29 de județe și municipiul București, cât și Comandamentele județene pentru situații de urgență.           Ministrul a precizat că la această oră MAI acționează cu 12.557 angajați, însemnând peste 3.200 de polițiști, 3.900 de pompieri, peste 5.300 de jandarmi și 400 de polițiști de frontieră – care sunt pregătiți să intervină acolo unde este nevoie pentru a acorda sprijin comunităților locale. Aceste forțe au la dispoziție peste 2.500 de mijloace de intervenție.

Ministrul Oprea a mai cerut prefecților ca, imediat după această videoconferință, să se asigure că primăriile au identificat locurile unde pot fi cazate temporar persoanele care ar putea fi evacuate. ”Mai vreau să rog oamenii din localitățile vizate de aceste fenomene meteorologice și hidrologice să înțeleagă că dacă se ia măsura evacuării, se face pentru binele lor și să respecte recomandările autorităților. Nimeni nu va lua decizia de evacuare decât dacă riscul față de viețile oamenilor este evident. De asemenea, pentru aceste ore care urmează, vă rog să aveți grijă de copii – să nu se aventureze în traversări de cursuri de apă sau să se expună unor situați periculoase. Am avut astfel de situații în urmă cu o lună, și nu vrem să se mai întâmple așa ceva. Acordați o atenție deosebită acelor localități afectate de inundații în săptămânile trecute, pentru că acolo plouă de ore bune. Oamenii din acele comunități abia începeau să-și revină după precedentul val de inundații. Trebuie sprijiniți!Vreau să fiți permanent în orele următoare lângă acești oameni, să fim pregătiți să-i ajutăm”.

De la debutul acestei situații de urgență, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost activat Centrul Operațional de Comandă care funcționează 24 din 24 de ore și care este în permanentă legătură cu structurile MAI implicate în acțiunile de intervenție.

Pe măsură ce ploile se opresc, misiunea forțelor Ministerului Afacerilor Interne se va concentra pe asigurarea transportului produselor de primă necesitate în comunitățile grav afectate, acolo unde ar putea fi persoane evacuate, dar și pentru îndepărtarea efectelor inundațiilor prin intervenții de evacuare a apei cu ajutorul pompelor.Totodată, imediat ce condițiile meteo vor permite vor putea începe și misiunile aeriene cu cele 14 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratele pentru Situații de Urgență, Poliție, Jandarmerie, dar și Instituțiile Prefectului rămân în situație de mobilizare generală pentru a putea răspunde rapid, eficient și preventiv la apariția oricărei situații care reprezintă pericol pentru viața și siguranța cetățenilor. Toți șefii acestor structuri asigură continuitatea la comanda inspectoratelor. Situația la nivel național este în dinamică, perioada de manifestare a acestor fenomene meteo periculoase este destul de mare, iar efecte pot apărea în continuare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.