128405 – 18052014 – Presedintele Traian Basescu a declarat sambata, la Alba Iulia, la dezbaterea „Statul de drept si lupta impotriva coruptiei” organizata de Fundatia Miscarea Populara ca Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vantu au dus o lupta de „slabire a coeziunii natiunii romane”, pe care acum a preluat-o Sebastian Ghita, deputat PSD si patronul postului Romania TV.
„Vreau sa stiti foarte bine un lucru: NATO functioneaza in momentul in care un stat este atacat. Dar pentru astfel de miscari in care armata nu patrunde pe teritoriul unui stat NATO nu exista articol care sa cheme la solidaritate. De aceea, mie mi se pare extrem de important sa intelegem ca este o batalie pentru slabirea coeziunii natiunii romane, Voiculescu o duce de zece ani, Vantu a dus-o si el cat a fost liber, dar acum i-a preluat naravurile Sebastian Ghita,” a declarat Traian Basescu.
„Deci, problema statului de drept nu inseamna numai institutii, inseamna, spre exemplu, si respectarea drepturilor omului de care va vorbea Emil, in care unul din aceste drepturi este dreptul la imagine. Unul din aceste drepturi, sau obligatii care revin mass-mediei este sa nu denigreze nejustificat institutiile statului. Cate emisiuni-fluviu au fost cu atacurile trustului turnatorului Voiculescu la adresa justitiei, la adresa altor institutii ale statului! Deci aici imi permit sa va atentionez asupra acestui aspect, aspect pe care nu numai noi il sesizam, ci il sesizeaza si partenerii nostri, iar a avea grija ca aceste trusturi sa nu loveasca in coeziunea natiunii este esential”, a mai spus presedintele. – PROMPT MEDIA