Acasă Economie Vâlcea: Sindicaliştii de la Oltchim cer urgent Guvernului 25 milioane euro

Vâlcea: Sindicaliştii de la Oltchim cer urgent Guvernului 25 milioane euro

DISTRIBUIȚI

127577 – 10042014 – Reprezentanţi a patru sindicate de la Combinatul Oltchim s-au întâlnit miercuri cu ministrul economiei, Constantin Niţă, nemulţumiţi de forma noii organigrame, de lipsa investiţiilor care ar pute duce la închiderea instalaţiei peste două săptămâni, iar repornirea ei va costa 500 de mii de euro.

Sindicaliştii de la Oltchim au cerut în regim de urgenţă Guvernului 25 de milioane de euro, bani necesari pentru funcţionarea combinatului până la privatizarea lui.

Reprezentanţii ministerului au spus că se fac eforturi pentru identificarea fondurilor necesare, potrivit lui Corneliu Cernev, liderul unuia dintre sindicatele Oltchim.

„S-a reuşit, în ultimele şase luni, să se asigure totuşi un salariu. Este un lucru benefic pentru salariaţi, că şi-au luat un avans, o lichidare. Rămân trei salarii restante – domnul ministru ne spunea de discuţiile care se poartă în vederea accesării unor fonduri pentru ridicarea capacităţii de producţie, pentru capital de lucru”, a spus Corneliu Cernev. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.