127432 – 04042014 – Treizeci și opt de primari din județul Timiș atrag atenția Guvernului asupra exodului angajațiilor din primării în condițiile în care, specialiști precum arhitecți sau contabili, câștigă în instituțiile publice locale, puțin peste salariul minim pe economie.
La inițiativa primarului orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, primarii din Timiș au avut o întâlnire de lucru în cadrul căreia au pus la punct o campanie care a debutat cu o scrisoare deschisă adresată Ministerului Administrației Publice, Ministerului Muncii și chiar premierului Victor Ponta.
“Nivelul scăzut de salarizare al funcționarilor din primării afectează direct modul în care se face administrație la nivel local și afectează interesele cetățenilor. Nu poți face peformanță cu oameni demotivați, care se află la limita subzistenței și ale căror salarii au fost tăiate în mod abuziv de mai multe ori” a declarat Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare și unul dintre membrii grupului de inițiativă care solicită îmbunătățirea condițiilor de muncă ale funcționarilor.
În scrisoarea deschisă către Victor Ponta, Liviu Dragnea și Rovana Plumb, cei treizeci și opt de primari cer aplicarea reglementărilor legale, în principal Legea 284/2010, care să permită acordarea unor salarii competente în funcție de pregătirea și competențele funcționarilor, alături de amnistie fiscală datoriilor stabilite în baza sporurilor acordate pentru funcționarii publici și imputate de Curtea de Conturi, atâta timp cât aceleași sporuri au sentințe definitive cu rezoluții diferite la nivel national, unele fiind câștigate prin instanță altele nu.
O altă cerință a aleșilor locali din Timiș este stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor din instituțiile publice prin aplicarea coeficientului de ierarhizare din Legea 284/2010 a salarizării personalului plătit din fonduri publice prin modificarea valorii de referință de la 600 lei la nivelul salariului minim brut pe economie.
Inițiativa “Salarii decente pentru funcționari” nu este un demers politic și niciunul de natură sindicală, astfel că primarii timișeni așteaptă o reacție promptă atât din partea Guvernului, cât și din partea altor primării din țară. În cazul în care prim ministrul Victor Ponta și ceilalți miniștri vizați nu răspund sesizării făcute de primari, aceștia sunt hotărâți să înceapă protestele, precum și ale acțiuni menite să determine Guvernul să intervină pentru corectarea nedreptăților la care sunt supuși funcționarii din administrația publică locală. – PROMPT MEDIA