Acasă Nord-Est Iasi Iaşi: Liberalii ieşeni au optat pentru „calea neatârnării” faţă de PSD

Iaşi: Liberalii ieşeni au optat pentru „calea neatârnării” faţă de PSD

DISTRIBUIȚI

127437 – 06042014 –  Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, el afirmând că, prin votul lor, delegaţii liberali la Conferinţa Teritorială au optat pentru „calea neatârnării” de PSD Iaşi.

Din cele 596 de voturi exprimate de delegaţii la Conferinţa Teritorială a PNL Iaşi, Cristian Adomniţei a obţinut 409 voturi, în timp ce contracandidatul său, consilierul judeţean Victor Chirilă a luat 151 voturi. Un număr de 36 de buletine de vot au fost anulate, potrivit Realitatea Tv.

La scurt timp după anunţarea rezultatului, Cristian Adomniţei a declarat că, prin votul pe care l-au dat, liberalii ieşeni au optat pentru „calea neatârnării” faţă de PSD.

„Mă bucur nu atât pentru mine, cât pentru colegii mei liberali, pentru că au înţeles că singurii care luptă pentru proiectele Iaşiului sunt cei din PNL. Astăzi (sâmbătă – n. r.) au ales calea neatârnării faţă de PSD şi de a ieşi în faţa ieşenilor şi a le spune ce au făcut pentru oraş. Liberalii vor da aeroportul, în timp ce în perioada cât a fost în fruntea acestui judeţ, PSD nu a făcut nimic. Respingem politica PSD de a bloca şi a cumpăra la bucată membrii liberali. Colegii mei au ales azi calea demnităţii şi a lucrurilor bune pentru oraş în defavoarea atârnării de PSD şi a problemelor personale. PNL a dat semnalul că suntem alternativa la PSD. Eu unul nu mă agăt de trenul PSD, iar PNL dă un mesaj clar în acest sens”, a declarat Cristian Adomniţei.

Conferinţa Teritorială a PNL Iaşi s-a desfăşurat în sala Teatrului Naţional din Iaşi, în prezenţa liderului PNL Crin Antonescu şi a altor lideri liberali.

Cristian Adomniţei a fost desemnat, în urmă cu două luni, lider interimar al PNL Iaşi, după ce fostul şef al organizaţiei Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.