127920 – 25042014 – Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, vineri, că moțiunea de cenzură anunțată de liberali va fi depusă înainte de alegerile europarlamentare. „Nu o lăsăm după euroalegeri. Știți că există o decizie a Biroului Permanent care a mandatat grupurile parlamentare să pregătească moțiunea de cenzură. Astăzi la Brașov avem iarăși o ședință a Biroului Permanent, cât și a Delegației Permanente. Nu am decis data la care această moțiune de cenzură va fi lansată și între timp s-au adunat mai multe subiecte privitor la politica fiscală a Guvernului”, a afirmat Antonescu, într-o conferință de presă.
El a spus că reducerea CAS va face obiectul moțiunii de cenzură, salutând totodată adoptarea unei ordonanțe cu privire la neimpozitarea profitului reinvestit.
„Noi am luat act, de pildă, cu satisfacție, nu neapărat cu încredere. Un pas e faptul că s-a adoptat ieri sau alaltăieri ordonanța privitoare la intrarea în vigoare de la 1 iulie a scutirii de impozit a profitului reinvestit. Un lucru pe care îl salutăm, un lucru pe care l-am cerut, care era în programul de guvernare. Rămâne chestiunea cu CAS și rămân o serie de alte chestiuni, nu neapărat de natură economică și din punctul nostru de vedere pot face obiectul unei moțiuni de cenzură. Foarte probabil această moțiune de cenzură va veni înainte de alegerile europarlamentare”, a precizat liderul PNL.
Antonescu a precizat că este conștient de faptul că nu va fi cvorum la dezbaterea moțiunii de cenzură pe timpul vacanței pe care și-o iau parlamentarii pentru euroalegeri. – PROMPT MEDIA