127983 – 29042014 – Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a avut o întrevedere cu ambasadorul Mohamed Eltayeb Gasmalla Mudawi, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Sudan în România.
În cadrul întrevederii, partea română şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia din statele africane şi, în mod special, din Republica Sudan, adresând aprecieri privind eforturile depuse de această ţară pentru asigurarea stabilităţii interne şi pentru dezvoltarea ţării în plan economic şi social, potrivit unui comunicat primit de la Senat.
La rândul său, şeful misiunii diplomatice a Republicii Sudan la Bucureşti a explicat că se bucură de avantajul experienţei anterioare dobândite în perioada 1996-2001, când a deţinut funcţia de consul în România, şi că, în baza acestei experienţe a propus o serie de acţiuni în planul relaţiilor bilaterale, printre acestea numărându-se şi organizarea la Bucureşti a unui forum economic. Astfel de acţiuni au avut loc, cu succes, în ultimii ani, în relaţiile Republicii Sudan cu Germania, Italia sau Spania.
Partea sudaneză a prezentat, de asemenea, domeniile de interes, în special pe palierul economic, vizate de ţara sa în dialogul cu partea română, precum infrastructura, mediul, exploatarea petrolieră, acesta din urmă reprezentând un domeniu de tradiţie în relaţiile bilaterale româno-sudaneze.
A fost analizată posibilitatea realizării de contacte la nivel parlamentar, în perioada următoare, fapt care trebuie să aibă ţină seama şi de activitatea internă a Parlamentului şi de desfăşurarea,în acest an, de alegeri europarlamentare şi prezidenţiale în ţara noastră, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA