Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PNL nu vrea ca Ponta să numească șefii serviciilor de informații

Bucureşti: PNL nu vrea ca Ponta să numească șefii serviciilor de informații

DISTRIBUIȚI
c.antonescu9

127423 – 04042014 –   Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că liberalii se vor opune în Parlament proiectului de lege iniţiat de PSD, prin care şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA) urmează a fi numit direct de prim-ministru, relatează Mediafax.

Antonescu a spus că PSD a iniţiat un proiect de lege prin care şeful de informaţii din Armată ar urma să fie numit direct de primul-ministru, care va fi suspus discuţiei din Senat, precizând că acesta vine pe fondul mai multor demersuri similare realizate de Victor Ponta.

„Pe scurt, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, conform acestei modificări legislative, urmează a fi numit direct de prim-ministru; până acum era numit de ministrul Apărării, cu avizul CSAT. De asemenea, Departamentul de Înzestrare al Armatei, care urmează a fi comasat şi cu cel de patrimoniu, era o direcţie generală, şi acesta condus – spune proiectul de lege – de un civil sau de un militar, urmează să fie şi conducătorul acestui departament numit direct de primul-ministru. Dacă îmi aduc aminte că acelaşi domn Victor Ponta a modificat la Ministerul de Interne organizarea, modificare în urma căreia nu ministrul de Interne mai numeşte şeful DGIPI, ci primul-ministru direct. Dacă adaug la asta, vedem, domnul prim-ministru vrea să numească direct şi şeful Poliţiei Române, pe care să-l facă secretar de stat, ajung la două concluzii: unu, că domnul prim-ministru doreşte într-o măsură mai mare decât oricare alt prim-ministru de până acum să modifice legislaţia încât toată puterea în zone foarte speciale, cu serviciu de informaţii din Interne, serviciu de informaţii din Armată, înzestrarea din Armată, şeful Poliţiei să depindă direct de persoana primului ministru; doi, nu mai are încredere nici în propriii miniştri”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a mai afirmat că „tentativa de a controla direct toate aceste servicii şi instituții nu ţine decât de un soi de paranoia politico-guvernamentală care pentru PNL, indiferent cine a fost prim-ministru (…), nu este acceptabilă şi pe care noi nu am practicat-o”.

Antonescu a precizat că parlamentarii PNL se vor împotrivi propunerii legislative a PSD, care urmează să intre în discuţia Comisiei de apărare din Senat săptămâna viitoare.

Liderul PNL a precizat că iniţiativa legislativă a fost semnată de parlamentarii PSD Mircea Duşa, Ion Mocioalcă, Ilie Sârbu, Gabriel Oprea şi Dan Tătaru. Antonescu a susţinut că iniţial propunerea legislativă a fost semnată şi de senatorul PNL Corneliu Dobriţoiu pe care „l-o fi luat

valul în grupul de foşti militari”, însă acesta a transmis o adresă la Senat în care a anunţat că şi-a retras semnătura. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.