127498 – 08042014 – Preşedintele Traian Băsescu a transmis marți un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor. Doresc să transmit urările mele cele mai calde comunităților rome cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor. Integrarea comunităților rome este un subiect prioritar pentru România, dar și pentru întreaga Europă. Acest proces este unul de lungă durată și nu va putea reuși decât printr-un rol covârșitor acordat educației, ca bază a unei bune inserții sociale. Comunitatea romă trebuie să fie încurajată să își asume identitatea și, prin aceasta, unicitatea unei bogății spirituale și culturale care își pune amprenta asupra identității multor popoare, inclusiv asupra poporului român. Este important ca această zi să ne determine să ne gândim la modul în care percepem, la nivel individual și la nivelul societății, comunitatea romă. Nu este suficient să condamnăm prin lege discriminarea, segregarea, actele de violență comise din ură rasială. Cel mai dificil este să încercăm să schimbăm mentalitatea colectivă, să conștientizăm faptul că romii trebuie priviți nu doar ca reprezentanți ai unei etnii, ci, deopotrivă, drept cetățeni ai Europei. Firește, statutul de cetățean reprezintă o sumă de drepturi și de obligații care, odată interiorizate și asumate, trebuie să ne ghideze în toate acțiunile noastre, în vederea binelui comun. Cred că este necesar să percepem comunitățile rome ca pe un partener demn și de încredere în construcția României și a unui viitor mai bun”, arată preşedintele în mesaj. – PROMPT MEDIA