127309 –01042014 – Deputatul PSD Ana Birchall a susţinut luni, 31 martie, un briefing de presă la Camera Deputaţilor pentru a anunţa depunerea şi intrarea în dezbatere parlamentară a proiectului privind Legea insolvenţei persoanelor fizice.
„Legea insolventei persoanelor fizice, sau falimentul personal, aşa cum mai este cunoscută, vine să rezolve o problemă pe care nu o mai putem ignora. Sunt foarte mulţi români sufocaţi de datorii”, a afirmat Ana Birchall.
„Practic toate persoanele fizice care se află astăzi în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile devin beneficiarii prezentei propuneri legislative. Vreau ca un lucru să fie foarte clar. Astfel de măsuri nu sunt o excepţie, ci o regulă în multe din statele Uniunii Europene. Este necesar ca şi legislaţia României să ofere cetăţenilor români, persoane fizice, aceleaşi drepturi şi îndatoriri cum au şi restul membrilor UE, inclusiv în ceea ce priveşte insolvenţa persoanelor fizice”, a declarat Ana Birchall.
„Obiectivul acestei propuneri legislative este clarificarea zonei gri a insolvenţei persoanelor fizice prin intermediul unui set de măsuri clare, echitabile care sa îl ajute pe debitorul persoană fizică, iar acest scop este atins prin intermediul unui cadru legislativ unic ce acordă preferinţă planului de rambursare şi nu lichidării bunurilor sau a executărilor silite. Legea pe care o propun este soluţia pentru debitorii de bună-credinţă, aflaţi în imposibilitatea plăţii datoriilor”, a mai spus deputatul PSD Ana Birchall.
„Valorile care se regăsesc în acest proiect nu ar trebui să fie văzute din perspectivă ideologică ci ar trebui îmbrăţişate de toţi politicienii de bună-credinţă”, a continuat Ana Birchall.
„Am constatat recent că anumiţi colegi din PNL au solicitat introducerea unor prevederi privind insolvenţa persoanelor fizice în legislaţie. Având în vedere discuţiile pe acest subiect îi invit pe colegii liberali să susţină adoptarea propunerii mele privind insolvenţa persoanelor fizice, în dezbaterile din comisiile de specialitate şi din plenul Camerelor Parlamentului”, a mai declarat Ana Birchall, deputat PSD.
Iniţiativa legislativă este semnată de parlamentari din grupurile PSD, UNPR, PC, PNL, PDL şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.
Textul propunerii legislative poate fi găsit pe site-ul Senatului României. – PROMPT MEDIA