127843 – 23042014 – Munca “la negru” în România afectează, sub diversele ei forme o parte importantă din totalul populaţiei care prestează activităţi dependente şi generează efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetului asigurarilor de sănătate.
În vederea prevenirii şi combaterii muncii nedeclarate şi/sau subdeclarate, în scopul sprijinirii concurenţei loiale în mediul de afaceri, respectiv a protejării angajaţilor prin creşterea nivelului de securitate socială, ANAF derulează un proiect subsecvent prevederilor Strategiei de conformare fiscală pe baza evaluării riscurilor la nivelul Agenţiei, în contextul asumării angajamentelor convenite cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. În cadrul proiectului de combatere a muncii „la negru”, care va fi demarat începând cu data de 1 mai a.c., va fi cuprins un eşantion semnificativ de contribuabili din regiunile Ploieşti şi Braşov, potrivit unui comunicat al ANAF.
ANAF solicită angajatorilor ca în termen de 90 de zile de la demararea proiectului să ia măsuri în vederea conformării voluntare la obligaţiile care le revin conform prevederilor Codului muncii, Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală.
Se vor efectua inspecţii şi controale la nivelul contribuabililor care prezintă risc în ceea ce priveşte evaziunea în domeniul contribuţiilor sociale, de sănătate şi al impozitului pe venit. În activitatea de control vor fi formate şi angrenate echipe mixte, în baza acordurilor de cooperare interinstituţională cu autorităţi ale statului, care au competenţă în domeniu.
Pe baza rezultatelor, ANAF va proiecta unui model de conformare şi la stabilirea unui program riguros de control şi de inspecţie axat pe identificarea muncii nedeclarate şi subdeclarate, proiect
care va fi extins la nivel naţional începând cu 1 ianuarie 2015 şi pe intreaga perioadă de prescripţie a obligaţiilor fiscale, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA