127748 – 17042014 – Fratele lui Radu Mazăre, senatorul Alexandru Mazăre, s-a prezentat joi dimineaţă la sediul DNA pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile care i se aduc în dosarul în care primarul Constanţei este cercetat pentru fapte de corupţie după ce ar fi primit o mită de 175.000 de euro. Procurorii îl acuză pe senator de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
Alexandru Mazăre a declarat la ieşirea din sediul DNA că a fost citat de procurori pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile din acest dosar, respectiv de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
Procurorii au extins, la 16 aprilie a. c., cercetările în cazul lui Radu Mazăre, acesta urmând să fie cercetat şi pentru fals în declaraţii. Primarul Radu Mazăre s-a prezentat miercuri la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori.
Potrivit unui comunicat al DNA, în declaraţiile de avere formulate de pe 11 mai 2012 şi pe 29 iunie 2012, la conturile personale nu ar fi trecut şi un cont de-al lui Radu Mazăre deschis la o unitate bancară din Israel.
În acest cont, ar fi fost virată de către o societate comercială, pe 13 septembrie 2011, suma de 95.000 de euro.
Procurorii DNA îl acuză pe edilul Constanţei de luare de mită. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore săptămâna trecută, iar apoi a fost eliberat şi este cercetat sub control judiciar.
Conform ordonanţei de reţinere DNA, Radu Mazare a primit suma de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea unei licitaţii de construcţie a unor locuinţe modulare de către compania lui Morgenstern Avraham, reţinut şi el de procurori.
Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. – PROMPT MEDIA