127850 – 23042014 – Prevederile ambigue ale Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, precum şi nepublicarea în Monitorul Oficial, în termenul legal, a normelor metodologice de aplicare a actului normativ sunt motivele pentru care deputatul PNL Vasile Varga, membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a solicitat miercuri demisia de onoare a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vicepremierul Daniel Constantin.
„Conform art. 2 alin. 2 şi 3 din lege, posibilitatea dobândirii de terenuri agricole extravilane de către alte persoane decât cele române se face în condiţii de reciprocitate, a cărei verificare cade în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Prin urmare, ne punem o întrebare retorică şi anume dacă ar putea MADR, prin structurile sale teritoriale, să facă asemenea verificări, atât timp cât pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe nu se găseşte postată o asemenea informaţie, iar legiuitorul nici măcar nu s-a gândit să creeze vreo obligaţie Ministerului Afacerilor Externe în acest sens. Răspunsul este unul singur: NU. Astfel, constat atât în calitate de parlamentar, dar şi de notar, că actele de vânzare-cumpărare ce se vor încheia cu persoanele fizice sau juridice străine vor fi susceptibile de nulitate absolută”, a declarat liberalul Vasile Varga.
Un aspect extrem de periculos asupra căruia a atras atenţia deputatul PNL îl reprezintă prevederile legii referitoare la obligativitatea obţinerii avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului Culturii, situaţii prevăzute la art. 3 din lege. Astfel, lipsa avizelor prevăzute mai sus sancţionează cu nulitatea absolută actul de vânzare-cumpărare. „Cum poţi introduce o sancţiune aşa de dură pentru lipsa avizelor, în situaţia în care nu faci obligatorie înscrierea în cartea funciară a cazurilor prevăzute în lege şi anume distanţa mai mică de 30 de km faţă de frontieră şi faţă de ţărmul Mării Negre a imobilului sau la o distanţă mai mică de 2,4 km faţă de un obiectiv special ori existenţa pe suprafaţa imobilului a unor situri arheologice sau cu potenţial arheologic. Mai mult decât atât, actul normativ nu prevede nici măcar cu caracter generic care sunt criteriile de acordare a avizului de către instituţiile emitente, aspect ce nu poate face obiectul normelor de aplicare a legii, ci al unei reglementări cu caracter primar, de nivelul legii organice, având în vedere implicaţiile asupra exerciţiului dreptului de proprietate, care beneficiază de o protecţie constituţională”, a mai spus parlamentarul Vasile Varga.
Alt aspect grav se regăseşte în prevederile art. 6 alin. 3 care prevăd obligaţia primăriilor de a transmite MADR un dosar care să cuprindă lista preemptorilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. „Primăriile vor fi în imposibilitatea redactării unei liste a preemptorilor exactă şi completă, în termen de trei zile de la data înregistrării cererii de afişare a ofertei de vânzare, în condiţiile în care termenul legal de exercitare a dreptului de preemţiune este de 30 de zile. Din cauza acestui termen extrem de scurt există riscul omiterii unui preemptor, aspect care atrage anularea contractului de vânzare, întrucât sancţiunea nerespectării dreptului de preemţiune este nulitatea absolută. De asemenea, primăriile se vor confrunta şi cu probleme generate de lipsa de personal şi de resursele financiare şi logistice necesare punerii în aplicare a acestei legi”, a mai spus Varga.
Parlamentarul PNL apreciază că există reţineri întemeiate cu privire la posibilitatea aplicării în termenul legal şi în condiţii constituţionale a prevederilor Legii nr. 17/2014 în forma sa actuală, din cauza unor aspecte din conţinutul reglementării, aspecte de natură să producă consecinţe negative asupra circuitului civil imobiliar. „Astăzi trebuia să fie deja publicat în Monitorul Oficial ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului apărării naţionale şi al ministrului culturii privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Titlului I din Legea 17/2014. În afară de postarea pentru dezbaterea publică pe pagina de internet a MADR a proiectului de ordin, altceva nu s-a întâmplat. Ba din contră, starea de incertitudine continuă”, a spus Varga.
După publicarea actului normativ pe 12 aprilie, normele metodologice trebuiau publicate în termen de şapte zile în Monitorul Oficial, adică cel târziu pe 19 aprilie.
„Se vede clar că ministerele implicate în acest proces legislativ au fost incapabile să armonizeze aceste prevederi în timpul prevăzut de legea-cadru care este deja în vigoare, dar care nu se poate pune în aplicare tocmai din lipsa acestora. Se impune o demisie de onoare a ministrului agriculturii care şi-a asumat promovarea acestui act normativ. Vinovat este şi premierul Victor Ponta, cel care coordonează activitatea miniştrilor direct implicaţi în elaborarea ordinului comun privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării–cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 178/12 mar. 2014”, a declarat deputatul PNL. – PROMPT MEDIA