127784 – 18042014 – Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a deputatului Marian Rădulescu pentru efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția şi dare de mită.
Potrivit DNA, între ianuarie 2013 și februarie 2014, deputatul s-a ocupat (prin angajați) și de administrarea curentă și controlul unei societăți comerciale, efectuând operațiuni (obținerea de dividende, profit, mărirea cifrei de afaceri a societății, restituirea împrumuturilor acordate societății ș.a.). incompatibile cu funcția de parlamentar. De asemenea, în august 2013, în cadrul unei întâlniri cu un manager de proiect, privind construirea unui magazin situat în Pitești, cu ocazia încheierii procesului verbal de recepție a lucrării, Rădulescu i-a promis acestuia 10.000 lei, sumă pentru care funcționarul trebuia să nu ridice obiecțiuni cu privire la calitatea lucrării și să semneze procesul verbal de recepție, fără reducerea devizului cu suma de 50.000 lei pentru lucrările prost executate.
Dosarul a fost trimis la Secția Penală a ICCJ, cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat. – PROMPT MEDIA