127930 – 27042014 – Daniel Constantin a fost reales sămbătă preşedinte al Partidului Conservator în cadrul congresului extraordinar al partidului. „Mulţumesc membrilor partidului pentru încrederea acordată şi vreau să vă transmit că sunt onorat şi mândru să reprezint partidul pentru încă patru ani ca preşedinte”, a declarat Daniel Constantin după aflarea rezultatului votului.
Sub sloganul „Implică-te! Schimbarea începe acum!”, Daniel Constantin a fost reales preşedintele PC cu un număr de 2.695 de voturi pentru din cele 2.740 de voturi exprimate.
În cadrul congresului au mai fost aleşi ca secretar general – deputatul Damian Florea, ca președinte executiv – Vasile Nistor, iar ca prim-vicepreședinte – Cristian Popescu Piedone.
La congres au participat președintele PSD, Victor Ponta, președintele UNPR, Gabriel Oprea, precum şi alţi invitaţi de seamă, atât din mediu internaţional cât şi din ţară. – PROMPT MEDIA