Acasă Politic Bucureşti: Crin Antonescu va forţa o candidatură ca independent la prezidenţiale

Bucureşti: Crin Antonescu va forţa o candidatură ca independent la prezidenţiale

DISTRIBUIȚI
c.antonescu9

127802 – 22042014 –  În cadrul PNL a apărut un nouă ipoteză de lucru. După aproape un mandat complet de „viitor preşedinte”, după ce în forurile de conducere ale PNL s-a decis şi s-a reiterat în nenumărate rânduri faptul că actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, va fi prezidenţiabilul partidului pentru alegerile din acest an, un scenariu spectaculos este, în aceste zile, pe buzele mai multor parlamentari liberali.

Conform spuselor unui număr semnificativ de senatori şi deputaţi, Crin Antonescu a realizat că o candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, din partea PNL, nu mai are în niciun fel sorţi de izbândă. Acesta pare din ce în ce ai decis să renunţe în a mai candida pentru fotoliul de la Cotroceni sau cel puţin doar din partea PNL, potrivit pesurse.ro.

Într-o emisiune televizată de la sfârşitul săptămânii trecute, Antonescu preciza, foarte clar, că există posibilitatea să nu mai candideze la alegerile prezidenţiale din acest an, excluzând însă posibilitatea unei candidaturi a prim- vicepreşedintelui PNL, Klaus Iohannis.

În realitate situaţia este cu totul alta. Conform informaţiilor furnizate de câţiva parlamentari liberali, Crin Antonescu şi-ar pregătii plecarea din fruntea liberalilor, chiar imediat după alegerile europarlamentare, urmând să forţeze o candidatura independentă, susţinută de partidele de dreapta, inclusiv de PNL

Motivul pe care Antonescu ar urma să îl invoce pentru plecarea din fruntea partidului, ar fi rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare, urmând ca poziţia de preşedinte interimar al PNL să fie preluată automat de Klaus Iohannis. Având în vedere reglementările din statutul PNL (dar mai ales cutumele interne), într-un an electoral nu poţi organiza o un congres al partidului. În plus, perioada până la alegerile prezidenţiale este una foarte scurtă, ceea ce îl va transforma pe Klaus Iohannis în preşedintele partidului până după alegerile prezidenţiale din acest an.

Din punct de vedere tehnic, surse din cadrul secretariatului general al PNL au precizat că organizarea unui congres extraordinar nu are cum să dureze mai puţin de două luni, astfel încât liberalii nu se pot întruni în congres extraordinar mai devreme de luna august, perioadă considerată moartă din punct de vedere politic.

Aşadar, la un scurt calcul, cel mai devreme, conducerea PNL poate organiza un congres al partidului abia la începutul lunii septembrie, ceea ce este extrem de greu de greu de crezut, având în vedere că în noiembrie sunt alegerile prezidenţiale.

Cel mai probabil, Crin Antonescu va forţa o candidatură îndependentă, încercând să pozeze în candidatul poporului, urmând să fie susţinut formal de mai multe partide de dreapta, inclusiv din partea PNL. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.