Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Cătălin Predoiu: „PSD pregătește o nouă ofensivă anti-lege și anti-justiție”

Bucureşti: Cătălin Predoiu: „PSD pregătește o nouă ofensivă anti-lege și anti-justiție”

DISTRIBUIȚI

 127678 – 15042014 – Guvernul Ponta aplică o dublă lovitură românilor, a declarat prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PDL de luni. El a vorbit despre faptul că pe de o parte Guvernul Ponta a stabilit o contraperformanță economică reflectată în toate minusurile de la încasările bugetare, și pe de altă parte Guvernul Ponta a stabilit o performanță în materie de corupție.

“Cadoul Guvernului Ponta pentru români de Paști constă în neîncasări la buget numai pe primele două luni de 500 de milioane de lei. Aceste neîncasări sunt rezultatul al politicilor fiscale ineficiente ale Guvernului Ponta și a corupției endemice din guvernarea Ponta”, a declarat Cătălin Predoiu.

Prim-vicepreședintele PDL spune că prin minusurile de la bugetul de stat Victor Ponta demonstrează că este un repetent al economiei. “Din cauza proastelor încasări la bugetul de stat, Guvernul Ponta a tăiat două miliarde de lei de la investiții”, a declarat Cătălin Predoiu. “Avem numai în luna martie un minus de 404 milioane lei la venituri nefiscale, adică companiile și regiile de stat sunt sufocate de managementul prost, numiri politice, lipsă de eficiență. Avem

minus 400 de milioane de lei față de aceeași perioadă din 2013 la încasările din TVA. Acest lucru înseamnă o scădere a consumului, o reducere a activității economice. Avem minus 360 de milioane de lei față de 2013 la sumele încasate din fondurile UE. Acest lucru demonstrează clar blocajul în care se află România în ce privește fondurile comunitare. Avem un minus de 204 milioane de lei la încasările din impozitul pe venituri din salarii. Asta înseamnă că se pierd locuri de muncă, se închid firme din cauza politicilor fiscale duse de guvernările Ponta”, a declarat Cătălin Predoiu .

Prim-vicepreședintele PDL a vorbit despre un tablou descurajant sub guvernarea Ponta – pe de o parte contraperformanță economică și scăderea consumului și, pe de altă parte, întreținerea și stimularea corupției prin pozițiile adoptate de Victor Ponta în ce privește justiția, statul de drept și investigațiile anti-corupție.

Cătălin Predoiu a atras atenția că PSD, prin Liviu Dragnea, pregătește o nouă ofensivă anti-justiție, anti-lege. Cătălin Predoiu spune că această ofensivă are trei piloni: un proiect de lege care să îi exonereze pe președinții de consilii jude’ene și primari de responsabilitatea propriilor fapte, repunerea pe tapet a legii grațierii și amnistiei și inițierea unor proiecte legislative de modificare a legilor de organizare și funcționare a DNA și ÎCCJ.

Prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu a declarat că PDL se opune inițiativei legislative a lui Liviu Dragnea care vrea să îi scape pe baronii PSD de responsabilitatea ce decurge din propria semnătură. “Prin legea amnistiei și grațierii, Liviu Dragnea și PSD vor să dea o gaură în gardul penitenciarului prin care să iasă, pe furiș, corupții PSD. Iar în ce privește modificările la legile DNA și ÎCCJ este un vis mai vechi al PSD să umble la ele. Este clar că mentalitatea de tip feudalo-mafiotă a politicienilor de tip Dragnea și Ponta nu va dispărea decât în momentul în care ei nu vor mai fi la butoane”, a spus Cătălin Predoiu.

Prim-vicepreședintele PDL s-a referit, în conferința de presă de luni, și la faptul că PDL solicită poziția Guvernului în ce privește evenimentele de la granița de est a României și încălcarea dreptului internațional de către Federația Rusă atât în Crimeea cât și în estul Ucrainei. “Guvernul României este orb, surd și mut. Nu vede, nu aude, nu vorbește în ceea ce privește ceea ce se întâmplă în Ucraina – nici de bine, nici de rău, în nici un fel. Cerem Guvernului să îți exprime opinia, la granița de est a României se întâmplă lucruri îngrijorătoare. Iar dinspre Palatul Victoria nu se aude nimic despre acest subiect extrem de important”, a spus Cătălin Predoiu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.