127433 – 04042014 – Ministerul Apărării Naţionale susţine şi în acest an, în cooperare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, proiectul „Armata – O şcoală altfel”, care se va desfăşura în perioada 7-11 aprilie. Unităţi militare din toate categoriile de forţe ale armatei şi din instituţiile militare de învăţământ şi de cultură din întreaga ţară vor participa la acest program şi vor prezenta elevilor tehnica militară, activităţi practice specifice, precum şi oferta educaţională a învăţământului military, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
În Bucureşti, elevii pot participa, pe bază de voluntariat, în perioada mai sus menţionată, la activităţile organizate de militarii din Batalioanele 96 Geniu, 2 Infanterie „Călugăreni”, 1 CIMIC, 265 Poliţie Militară, 300 Sprijin “Sarmis”, din Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “dr. Carol Davila”, Centrul 48 comunicaţii şi informatică strategice şi Baza 90 Transport Aerian. Elevii şcolilor gimnaziale şi liceenii vor lua parte la o zi de pregătire obişnuită a militarilor, vor desfăşura activităţi practice precum aruncarea grenadelor de mână de exerciţiu, descoperirea de obiecte metalice cu ajutorul detectoarelor, instrucţie de front, jocuri interactive şi vor afla detalii despre tehnica şi armamentul folosite de militari.
Personalul Bazei 90 Transport Aerian va prezenta elevilor din Bucureşti şi Otopeni care vor vizita unitatea informaţii despre aeronavele IAR-330 Puma, AN-30, C-130 Hercules şi C-27J Spartan, precum şi aspecte din viaţa piloţilor într-o unitate militară a Forţelor Aeriene.
Şi anul acesta, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor va organiza proiectul „Un erou, o floare”, în cadrul căruia elevi de la şcolile din Călăraşi, Slobozia, Piteşti, Craiova şi comuna Bujoreni, judeţul Teleorman, vor depune flori şi vor îngriji monumentele eroilor din cimitirele eroilor români din Primul Război Mondial, Cimitirul româno-germano-austriac şi parcelele militarilor sovietici din oraşele mai sus menţionate.
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand” şi Muzeul Naţional al Aviaţiei Române îşi vor deschide porţile pentru elevi, în toată perioada, pentru a răspunde tuturor solicitărilor unităţilor de învăţământ.
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “dr. Carol Davila” va organiza un seminar cu tema “Medicina militară de Urgenţă”, în care elevii vor învăţa modalităţile practice de acordare a primului ajutor.
Elevii care vor participa la programele desfăşurate de instituţiile militare vor avea oportunitatea explorării diverselor aspecte din viaţa militarilor şi vor afla informaţii utile pentru a urma o carieră în forţele armate române. – PROMPT MEDIA