127297 – 31032014 – Ziua Alianţei Nord-Atlantice va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile unde sunt unităţi militare, în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români, informează Ministerul Apărării Naţionale (MapN).
Statele majore ale categoriilor de forţe ale Armatei, comandamentele, marile unităţi şi unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării organizează, cu acest prilej, ceremonii militare, Ziua Porţilor Deschise, activităţi cultural-artistice şi sportive, simpozioane şi expoziţii.
În Bucureşti, duminică, 6 aprilie, se vor desfăşura două ceremonii militare, una la sediul MApN, de la orele 09.00, unde va fi organizată şi Ziua Porţilor Deschise, iar cealaltă, de la orele 11.00, la Monumentul Eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului).
Luni, 7 aprilie, de la orele 10.00, MApN organizează simpozionul „Extinderea NATO în 2004: un deceniu de contribuţie robustă, responsabilitate şi angajament pentru o nouă Alianţă”, la Palatul Parlamentului.
La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO. Începând cu anul 2005, „Ziua NATO” se sărbătoreşte în România în prima duminică a lunii aprilie. – PROMPT MEDIA