126779 – 12032014 – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru i-a adresat miercuri dimineaţa o scrisoare preşedintelui Parlamentului European (PE), Martin Schulz, referitoare la afirmaţiile făcute de europarlamentarul Laszlo Tokes, conform cărora ar exista o asemănare între minorităţile din aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” şi tătarii din Peninsula Crimeea.
Victor Boştinaru a făcut astfel un apel la preşedintele PE să ia toate măsurile necesare ca Laszlo Tokes sau oricare alt membru al PE să nu mai răspândească mesaje naţionaliste sau iredentiste de la tribuna forului european:
„În aceste vremuri deosebit de dificile, orice mesaj naţionalist poate pune în pericol forţele pro-europene din toate statele membre şi poate incita chiar şi o majoritate tolerantă şi raţională”, precizează eurodeputatul Victor Boştinaru în scrisoare.
„Prim-ministrul Victor Ponta a decis co-optarea în guvern a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare din România (UDMR). În aceste condiţii aceştia deţin în prezent poziţiile de viceprim-ministru, doi miniştri plini şi un număr important de posturi de rang înalt în structura de guvernare. Sub acest aspect, România a ales o abordare cuprinzătoare pentru problemele legate de minorităţi, benefică pentru stabilitatea ţării şi pentru valorile noastre europene comune”, eurodeputatul roman.
În scrisoarea adresată lui Martin Schulz se mai arată că deşi declaraţia lui Laszlo Tokes vine pe fondul mitingului de la Târgu Mureş, unde a participat şi Gabor Vona, liderul partidului de extremă dreapta Jobbik, preşedintele UDMR Kelemen Hunor s-a delimitat categoric de acest eveniment.
În ceea ce priveşte declaraţia eurodeputatului Laszlo Tokes, Victor Boştinaru a catalogat-o ca pe o nouă declaraţie sfidătoare la adresa statului român: „În decembrie 2010, consilierul prezidenţial al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu declara că inamicii României sunt Ponta şi Boştinaru, nu Tokes Laszlo. Acelaşi preşedinte Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Steaua României în decembrie 2009. Deşi a proferat multe atacuri la adresa suveranităţii statului român în toţi aceşti ani, Laszlo Tokes este în continuare deţinătorul Ordinului Steaua României, a ajuns vicepreşedintele Parlamentului European cu sprijinul PPE şi PDL şi îşi continuă politica distructivă nestingherit, cu sprjinul aceloraşi aliaţi. Dincolo de interesul electoral al lui Laszlo Tokes, fac un apel atât la cetăţenii români de etnie maghiară, cât şi la toţi românii să nu se aventureze pe calea extremelor şi să nu dea curs provocărilor din oricare parte ar veni acestea. De asemenea, mai fac un apel la eurodeputatul Laszlo Tokes să-şi scurteze mandatul printr-o demisie ca urmare a afirmaţiilor grave şi inadmisibile din plenul Parlamentului European”. – PROMPT MEDIA