Acasă Externe Rep. Moldova: Victor Ponta: ”Cetăţenii moldoveni sunt bine primiţi în Europa”

Rep. Moldova: Victor Ponta: ”Cetăţenii moldoveni sunt bine primiţi în Europa”

DISTRIBUIȚI

126854 – 14032014 –  Premierul Victor Ponta a avut o scurtă întrevedere, pe Aeroportul Internațional Chișinău,  cu omologul său moldovean Iurie Leancă, pentru o trecere în revistă a stadiului proiectelor bilaterale, legate de sprijinul pe care România în acordă Rep. Moldova pentru integrarea  europeană, dezvoltării infrastructurii şi instituţiilor publice, scrie www.timpromanesc.ro.

”Am vorbit inclusiv despre ceea ce cred că este cel mai important obiectiv pentru Moldova în perioada imediat următoare – aplicarea noilor reguli pentru cetăţenii Rep. Moldova pentru circulaţia liberă în Europa. Vreau să fiu sigur, din partea moldovenească,  că toate procedurile      se fac la timp în  aşa fel încât la o dată simbolică,  25 mai,  până la 25 mai cetăţenii Moldovei să intre nu doar în România, ci şi în toată Europa fără vize.

Acest lucru este esenţial pentru Moldova, de fiecare dată îmi aduc aminte cât de mult a contat pentru români să nu mai aibă nevoie de vize, în urmă cu mai mult de zece ani şi este cel mai rapid mesaj pe care îl dă Europa de sprijin pentru parcursul european al Rep. Moldova”, a declarat Ponta.

Un alt subiect discutat de cei doi premieri vizează situaţia din Ucraina.”Am spus tot timpul că România, pe de o parte, ca ţară membră a UE şi a NATO are poziţii perfect consolidate şi coordonate cu partenerii noştri europeni şi transatlantici, dar ştim foarte bine care sunt puterile României  toate eforturile noastre se îndreaptă spre Moldova. Alături de Europa şi partenerii noştri transatlantici sprijinim Ucraina în drumul său proeuropean şi prodemocraţie, însă eforturile concrete şi puterile noastre, atâtea câte sunt, trebuie să fie îndreptate spre Moldova, pentru că Moldova şi prim-ministrul Leancă au avut curajul în noiembrie să ia o decizie pe care am salutat-o cu toţii la Vilnius, o decizie în sensul integrării europene. Acest curaj şi această viziune trebuie sprijinite cu toate puterile. Iar Bucureştiul este mult mai aproape decât Bruxellesul şi trebuie să ne mişcăm mult mai repede şi să facem mult mai repede lucruri concrete. Vreau să vă asigur că de fiecare dată ne vom consulta, cele două Guverne, vom avea poziţii comune când e vorba de crize, cum se întâmplă acum în Ucraina, cât și când e vorba de lucruri bune şi de proiecte concrete pe care le facem. Şi vreau ca România să fie în continuare cel mai mare sprijinitor al integrării europene a Moldovei şi cel mai mare sprijinitor al Guvernului pro-european care este aici, la Chişinău”, a mai spus Victor Ponta.

”Nu pot să nu mă bucur  că ne reîntoarcem la situaţia de acum câtva timp, când la frontiera între România şi Republica Moldova nu va mai cere nimeni nicio viză, ci doar arătarea paşaportului. Cred că pentru cetăţenii moldoveni este realmente un mesaj fundamental că sunt bine primiţi în Europa”, a conchis premierul român.

La rândul său, Iurie Leancă a subliniat că, deși întrevederea cu premierul român este de această dată foarte scurtă, are loc într-un moment important – coincide cu decizia care urmează să fie luată astăzi la Bruxelles de miniştrii transporturilor UE, de a susţine decizia Parlamentului European şi în tot ce înseamnă liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii din Rep. Moldova.

”Rolul Bucureştiului, al prim-ministrului, ministrului Corlăţean, al preşedintelui Băsescu, în a ne ajuta să realizăm acest obiectiv este unul foarte şi foarte mare. Aşa încât, încă o dată, mulţumesc frumos! Contăm şi mai departe pe acest sprijin şi pe acest dialog extrem de important, ca să ajungem acolo unde ne dorim: ţară candidat în prima instanţă şi aşa cum am convenit, atunci când România va deţine preşedinţia UE, eventual Moldova să poată ajunge ţară membră a Uniunii Europene”, a subliniat Leancă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.