126599 – 05032014 – DIICOT Olt a început urmărirea penală în cazul unui grup infracţional organizat specializat în cămătărie, ameninţare, şantaj şi înşelăciune. Procurorii suspectează cinci persoane că au pus bazele unui grup infracţional de criminalitate organizată, pentru a da bani cu camătă, mai multor persoane cu situaţie materială precară din oraşul Corabia şi din comunele limitrofe, percepând o dobândă lunară de 15 – 20%, iar pentru recuperarea datoriilor recurg la ameninţări, şantaj şi violenţă.
S-a reţinut că, în perioada anilor 2009-2012, suspecţii au dat cu camătă sume de bani cuprinse între 1.000 – 30.000 lei, cu dobândă lunară de 15% – 20 %, fiind identificate până în prezent 30 de persoane vătămate, care au plătit dobânda solicitată, iar în momentul în care întârziau cu plata dobânzii erau supuşi ameninţărilor şi violenţelor, în vederea recuperării sumelor datorate.
Totodată, unele din persoanele vătămate care nu au mai putut restitui sumele de bani împrumutate, au fost deposedate de imobilele pe care le deţineau, precum şi de alte bunuri mobile, iar alte persoane vătămate erau trimise în Spania, unde membrii grupării le obligau să muncească în folosul lor, deposedându-le de sumele de bani pe care le obţineau în urma muncii prestate.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, au fost găsite sume de bani, acte de vânzare cumpărare, precum şi agende în care erau trecute persoanele care împrumutau banii, data împrumutului şi cea a plăţii dobânzii.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt au fost aduse 30 persoane pentru audieri. – PROMPT MEDIA