126733 – 11032014 – Două incidente s-au petrecut luni seara la Târgu Mureș în timpul unui marș neautorizat al secuilor la care au participat circa 2.500 de persoane. La manifestare au venit și 40-50 de membri ai organizației extremiste Garda Maghiară, care s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat cu petarde, potrivit Digi24.
Câteva mii de persoane au participat luni la comemorarea secuilor martiri de la Târgu Mureș după care au pornit într-un marș neautorizat pe străzile orașului.
Potrivit presei locale, marșul organizat de Consiliul Național Secuiesc a fost interzis de autoritățile locale, care au aprobat doar o ceremonie de comemorare.
Deși marsul către Prefectura Mureș nu a fost autorizat, organizatorul manifestării, Izsak Balazs, a cerut participanților la comemorarea din Cartierul 22 Decembrie să se îndrepte pe trotuare către Prefectura Mureș, pentru a depune o petiție prin care se solicita autonomia.
În timpul marșului, o serie de membri ai Organizației 64 de Comitate au scandat lozinci cu caracter xenofob, iar în zona Pieței din cartierul 22 decembrie s-au îmbrâncit cu jandarmii.
Comemorarea de la Monumentul Secuilor Martiri este organizată în memoria a trei intelectuali condamnați la moarte și executați, în 10 martie 1854, la Târgu Mureș, de Armata Austriacă, pentru organizarea unei conspirații prin care se dorea reizbucnirea unei revoluții, similare celei de la 1848-1849. – PROMPT MEDIA