Acasă Economie Maramureș: Lupul paznic la oi sau ”patimile” unui șef de Gardă Financiară

Maramureș: Lupul paznic la oi sau ”patimile” unui șef de Gardă Financiară

DISTRIBUIȚI

127084 – 24032014 –  Conform angajamentului asumat de România cu FMI prin Scrisoarea suplimentară de intenţie transmisă în iunie 2012, Guvernul a decis ca numărul de 221 unităti fiscale ale ANAF să fie reorganizate în opt direcţii regionale şi în 47 de unităţi fiscale locale, până în 2015.

Reorganizarea ANAF a cutremurat sistemul încă de la sfârşitul anului trecut, când a început să se discute public despre această mare operaţiune.

Procesul a fost tergiversat deoarece, așa cum era de așteptat, disputele politice nu au ocolit această zonă. Atât la centru, cât, mai ales, în teritoriu. Iar în teritoriu, intereselor politice li s-au adăugat și interesele personale ale unora dintre foștii șefi, care și-au văzut lovită din temelii influența în plan local consolidată de-a lungul timpului.

În Maramureș, locul lăsat liber la șefia Finanțelor Publice după plecarea lui Teodor Lupuți este vânat de un alt ”om din sistem”. Temporar, funcția este ocupată de fostul adjunct al AJFP Maramureș, Ioan Popa, dar rămânerea lui pe post este incertă, cu atât mai mult cu cât fostul șef al Gărzii Financiare, Călin Chilat, trage sforile, atât la nivel local, cât și central, pentru a fi „uns” în locul lui Popa.

După reorganizarea din 2013, Chilat a dat concurs pentru o funcție de inspector superior în Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, pe care însă nu l-a trecut, picând chiar la proba orală.

Confruntat cu eșecul, fostul șef al Gărzii Financiare Maramureș nu a cedat și, potrivit unor surse locale, a dus o intensă activitate de lobby pe lângă  parlamentarii locali – Cornelia Negruț și Mircea Dolha, dar și pe lângă fostul ministru Daniel Chițoiu. Rezultatul – o funcție într-o instituție subordonată ANAF (consilier, pe o funcție de execuție, în cadrul unui serviciu al Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 4 București).

Se pare însă că Bucureștiul nu-i priește, pentru că, depărtarea de cei dragi l-a îmbolnăvit pe Călin Chilat. Atât de grav, că de câteva luni, șefii de la București nu l-au văzut la față. Și atât de grav, încât are nevoie să stea în aer liber. Și unde poți să găsești mai multă libertate decât la vânătoare? Poate de-asta Călin Chilat a umblat, în miezul iernii, de mai multe ori, pe coclaurile maramureșene, după cerbi și mistreți, pe care să îi vândă la Tg. Lăpuș, în propria-i carmangerie. Apoi a apărut o altă problemă, tot medicală, la genunchi. Veche de altfel, dar care supără doar când este de mers la serviciu, nu și la vânătoare. Și așa, fostul șef al Gărzii mai stă vreo trei luni pe acasă, timp în care poate se rezolvă și transferul la Baia Mare, aproape de prieteni și alături de zecile de firme și oameni de afaceri cărora, în perioada când era șef la Gardă, le-a protejat activitățile la limita legii. Mai exact alături de cele peste 150 de firme cărora Micral Expert, firma soției, le acordă consultanță financiar-contabilă. În plan local, gurile rele spun că, de fapt,      consultanța acordată de dna Crina, este un fel „taxă de protecție”. „Săracii” care nu au suficienți bani se pot recompensa în natură, așa cum se pare că s-a întâmplat în cazurile oamenilor de afaceri Nelu Coman și Dinu Marin, care au plătit în natură, adică în apartamente construite în complexe rezidențiale. Sau prin împărțirea afacerilor, dacă ne luăm după faptul că Dinu Marin l-a invitat pe Călin Chilat să facă afaceri împreună din exploatarea lemnului, prin Silva Nobilis din Baia Mare, la care zice-se că și fostul șef al Gărzii ar fi acționar.

Și ar mai fi și alții care îl așteaptă acasă, într-o funcție călduță, tot Finanțe dacă se poate, din care să poată avea grijă de ei. Că doar la Gardă el era cel care nu trimitea controale la prieteni, trimitea controale la dușmanii prietenilor pentru ca apoi să-i amendeze sau închidea ochii unde trebuia, când erau probleme.

Și uite așa, în loc să fie cerberul finanțelor maramureșene, cel care luptă pe toate căile să aducă bani la bugetul, și așa văduvit, al statului, Călin Chilat a păgubit, de dragul prietenilor, vistieria statului cu sume în euro cu mai multe zerouri și și-a asigurat un trai decent care nu ar mai trebui să îi facă grija zilei de mâine.

Și atunci, logic ne întrebăm: de ce ar mai vrea Călin Chilat să lucreze într-o instituție de control a statului? Chiar și pe una de execuție, cum este cea de acum. Sau mai degrabă nu este, că doar este acasă. Ne întrebăm așa stau lucrurile și în sistemul privat? Oare șefii lui știu cum arată? Oare a luat la cunoștință de atribuțiile postului?

Păi singura explicație pentru care Călin Chilat s-ar umili să se încadreze (fie și pentru o perioadă limitată) lucrător la finanțe în București ar fi aceea că ar viza o întoarcere triumfală, pe o funcție de șef, acasă. Poziție din care ar putea ”performa” ca atunci când era șef al Gărzii Financiare Maramureș.- PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.