126659 – 07032014 – Partidul Mișcarea Populară (PMP) participă la lucrările Congresului Partidului Popular European (PPE) care au început joi la Dublin, fiind reprezentat de Cristian Preda. PMP a depus în cursul acestei săptămâni dosarul de afiliere la PPE.
La Congres sunt 2000 de participanţi din 39 de ţări, inclusiv şefii de stat şi guvern, membri ai PPE din Uniunea Europeană.
Cei peste 800 de delegaţi cu drept de vot ai PPE urmează să aleagă vineri, la Congres, candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene.
PPE a înregistrat trei candidaturi: Valdis Dombrovskis (fostul premier al Letoniei), Jean-Claude Juncker (fostul premier a Luxemburg) şi Michel Barnier (Franţa, actualul comisar pentru piaţă internă şi servicii).
Şi președintele Traian Băsescu participă la Congresul PPE. De asemenea, la lucrări este prezentă o delegaţie a PDL condusă de preşedintele Vasile Blaga. – PROMPT MEDIA