126824 – 13032014 – Fostul şef al lui Dinamo nu poate sta departe de fotbal, deşi la plecarea din Ştefan cel Mare lăsa impresia că ar fi destul de dezamăgit de anii petrecuţi în fenomen. Recent, Badea se învârte din nou pe lângă fotbal. Omul de afaceri a fost văzut acum câteva zile alături de Mircea Minea, primarul de la Chiajna şi preşedintele clubului Concordia, inspectând stadionul echipei de la marginea Bucureştiului. Conform declaraţiei unui apropiat al primarului ilfovean, şeful de la Computerland se va alătura, din vară, celor de la Chiajna, ca susţinător al echipei, scrie www.oracoluldelabalcesti.ro. Ca un amănunt, Badea va deschide într-un centru comercial de lângă comună un restaurant din lanţul fast-food a cărui franciză o deţine.
Curtea de Conturi, cu tunurile pe primarul din Chiajna
Concordia Chiajna nu trece prin cele mai fericite momente ale sale. După problemele de imagine generate de declaraţiile suburbane ale primarului-preşedinte Mircea Minea, conform cărora antrenorul Ionuţ Chirilă “şi-a dat chiloţii jos înainte de meciul cu Steaua”, a venit rândul organelor statului să tulbure apele în comuna de la marginea Bucureştiului, scrie
Conform unui raport al Curţii de Conturi, s-au constatat “deficienţe privind transferul de fonduri publice din bugetul local, în sumă de 5.500.000 lei (efectuat in baza contractului de subvenţionare încheiat în anul 2011), către “Clubul Sportiv Concordia”, care constau în neîntocmirea de documente justificative (procese verbale de şedinţă) din care să reiasă ne/îndeplinirea atribuţiilor ce revin membrilor desemnaţi în Consiliul Director al asociaţiei”. Probleme au fost înregistrate şi la evidenţa contabilă, “care nu permite furnizarea de informaţii distincte, pe fiecare activitate sportivă în parte, imperios necesare procesului de management”. Acelaşi document a constatat efectuarea unor cheltuieli nelegale, în valoare de 81.595 lei, “prin decontarea din bugetul local a unor cheltuieli ocazionate de unele reparaţii de întreţinere efectuate la 10 microbuze Iveco, care însă, nu fac parte din patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale Chiajna (acestea găsindu-se în proprietatea Clubului Sportiv Concordia)”.
Ionuţ Chirilă a fost înlocuit de la gruparea fotbalistică Concordia cu Marius Şumudică. – PROMPT MEDIA