126895 – 17032014 – Ministrul elvețian de Externe, președinte în exercițiu al OSCE, Didier Burkhalter a cerut statelor membre ale OSCE să acționeze responsabil și acționeze pentru obținerea unui consens asupra unei misiuni de monitorizare și implementare rapidă a acesteia în Ucraina. Pe fondul referendumului ilegal cu privire la statutul Peninsulei Crimeea, Didier Burkhalter a discutat la sfârșitul săptămânii, la cele mai înalte niveluri politice, situația Ucrainei și soluțiile posibile. El a confirmat faptul că statele membre ale OSCE pledează pentru rezolvarea crizei prin mijloace diplomatice și a cerut tuturor părților să se abțină de la luarea unor decizii pripite și de la acțiuni unilaterale cu consecințe grave. El a solicitat statelor participante OSCE să se angajeze la rezolvarea situației prin dialog, cu mijloace pașnice și cu respectarea dreptului internațional, și nu pentru încurajarea unei dinamici dăunătoare a situației din Ucraina. – PROMPT MEDIA