126529 – 03032014-Presedintele Traian Basescu a declarat ca nu are o problema cu procurorul general, Tiberiu Nitu, dar va reactiona atunci cand acesta va face „traznai”, precum cea a numirii unor procurori care erau clienti politici.
„Cu Nitu n-am o problema, cred ca n-are el intelegerea functiei pe care o detine, pentru ca eu n-o sa-l sun niciodata pentru vreun dosar, dar cand o sa faca traznai, de genul numirii cu delegatie a unor procurori care sunt clienti politici, o sa reactionez pentru ca e obligatia mea constitutionala”, a spus presedintele Traian Basescu, intrebat daca este multumit de activitatea procurorului general.
„Altfel pentru mine e ca apa sfintita. E asumat de premier, e revolutionar”, a mai spus Traian Basescu.
Referitor la schimbarile facute de Nitu, Basescu a spus ca le-a facut „pe presiune politica”. Totodata, presedintele s-a declarat dezamagit de faptul ca Tiberiu Nitu si ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, i-au promis ca vor face modificari la Codul de Procedura Penala, dar nu le-au mai facut.
„Pe mine m-a dezamagit cumplit faptul ca discutasem pe 6 ianuarie, la bilantul CSM, modificarile care sunt necesare inainte de intrarea in vigoare a Codurilor si a spus si domnul Nitu, a spus si domnul ministru Cazanciuc ca se vor face si nu le-au mai facut. Iata, pentru ASF au putut sa treaca intr-o noapte o Ordonanta de Urgenta. Pentru justitie n-au gasit resursele de vointa politica sa corecteze niste erori din Codul de procedura”, a subliniat seful statului.
Referitor la o declaratie a lui Nitu privind dosarele din sertare, Basescu a spus: „Da, sa le scoata din sertare, daca sunt in sertare, si sa le dea drumul”.
Pe de alta parte, Traian Basescu a glumit, comparand opulenta din casa fostului procuror general al Ucrainei cu averea lui Tiberiu Nitu.
„M-a socat ce era la procurorul general care nu era intr-o casa a procurorului general al Ucrainei, era intr-o casa a lui (…) La noi, Nitu are doar o bucata de pamant, ca revolutionar”, a spus Basescu, razand. – PROMPT MEDIA