126550 – 04032014 – Premierul Victor Ponta a declarat luni seara, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianţei electorale electorale Uniunea Social Democrată (USD), formată din PSD, UNPR şi PC, că o să acționeze în consecință.
„O să acționăm în consecință. Respectăm decizia. Vom merge pe lista PSD avându-i pe această listă și pe candidații PC și UNPR pe care i-am votat. Cred că există două tipuri posibile de acțiune politică: să îți asumi guvernarea, a doua variantă e să critici și să nu faci. Eu propun să ne asumăm guvernarea țării alături de aliații noștrii și oamenii să ne judece pentru ce am făcut”, a declarat premierul.
Vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ, membru în BEC, a declarat că motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de înregistrare a alianţei electorale USD este legat de faptul că aceeaşi denumire a fost folosită la alegerile din 1996 pentru Parlament. – PROMPT MEDIA