126608 – 05032014 – Selectarea contribuabililor care vor fi supuşi inspecţiei fiscale va fi făcută în funcţie de nivelul riscului stabilit în urma analizei de risc. Aceasta este o nouă prevedere reglementată în OUG 8 din 2014, care modifică legislaţia fiscală.
Regulile privind controlul antifraudă – operativ şi inopinat – sunt stabilite printr-un nou capitol introdus în Codul fiscal prin ordonanţa de urgenţă.
Astfel, articolul 93 indice 3 prevede că acest control se face de către inspectorii antifraudă, cu excepţia celor din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, „în scopul realizării de operaţiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate”, potrivit Digi24.
La începerea controlului operativ şi inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de control şi ordinul de serviciu.
Ori de câte ori controlul operativ şi inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului, acesta se consemnează în registrul unic de control.
La finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condiţiile legii.”
Articolul 100 din Codul fiscal se modifică şi se referă la selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală.
„Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul de inspecţie fiscală competent, în funcţie de nivelul riscului stabilit ca urmare a analizei de risc.
Analiza de risc reprezintă activitatea efectuată în scopul de a identifica riscurile de nedeclarare a creanţelor fiscale, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în vederea selectării contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale.
Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită”, potrivit noilor reglementări. – PROMPT MEDIA