Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Preşedintele a promulgat legea certificatelor verzi

Bucureşti: Preşedintele a promulgat legea certificatelor verzi

DISTRIBUIȚI
basescu56

126842 – 14032014 – Președintele Traian Băsescu a anunțat joi seară, în cadrul unei conferințe de presă, că a aprobat legea privind certificatele verzi și că ieftinirea prețului la energie electrică.

”Am constatat o minciună publică consistentă alimentată de la Guvern. Chiar dacă ieri (miercuri – n. r.) v-am informat că OUG e de la 1 iulie anul trecut. Prețul ridicat al energiei e pus pe seama promulgării legii pe OUG. Guvernul susține că prin promulgare va scăpdea prețul la energie”, a afirmat președintele.

”Am promulgat azi (joi – n. r.) legea de aprobare a OUG și aștept cu nerăbdare ieftinirea prețului la energie electrică”, a continuat Băsescu.

”Aș vrea să vă arat foarte clar pentru ce am trimis legea de aprobare a OUG la parlament și pentru ce am trimis-o la CCR. Legea 220/2008 pentru promovarea producerii din surse regenerabile a mai fost modificată în 2011 tot prin OUG”, a arătat șeful statului.

”Înainte de emiterea acestei OUG, Guvernul Boc a primit aprobare de la CE în data de 13 augst 2012. Deci s-au făcut notificările, toată procedura și după transmiterea integrală a documentației care arată schema de ajutor de stat, CE a emis acest aviz în luna august care a fecut posibil ca în octombrie 2011 să fie modificată legea 220/2008 și s-a emis OUG după ce s-a primit avizul. Ceea ce eu am contestat a fost lipsa acestui aviz și pot fii consecințe serioase”, a explicat președintele.

”Am decis însă, pentru a elimina președintele din disputele sindicale, să promulg legea, deși nu are avizul de la CE. Sigur, pot fi consecințe neplăcute odată cu sosirea avizului, dar consider că Guvernul și-a asumat responsabilitatea de a repara consecințele unui aviz care nu ar agrea integral conținutul OUG 57. Legea e promulgată, sper ca sindicatele să nu mai aibă manifestări nici în fața CCR și nici să aștepte ceva de la președinte, pentru că e problema Guvernului, care are foarte mare grijă la prețurile la energie, astfel încât de la 1 aprilie introduce o nouă taxă la combustibil”, a spus Băsescu.

”Mă întreb ce promulgare vor aștepta atunci, pentru că vor fi profund afectați și agricultorii, și cetățenii, și pe creșterea prețurilor. Sper ca între timp să nu mai fie decât o OUG de anulare a acestui abuz împotriva economiei și populației și să nu mai existe o motivație propagandistică la Guvern că din cauza președintelui ar crește prețurile”, a subliniat Traian Băsescu.

”E o mare eroare introducerea unei taxe suplimentare, va afecta toate ramurile de activitate economică și în niciun caz nu se vor crea locuri de muncă. Această taxă suplimentară nu e necesară, pe primele două luni s-au realizat veniturile în buget la nivelul preconizat, ceea ce înseamnă că, deși a avut în calcul introducerea taxei de la 1 ianuarie, veniturile s-au realizat.

Tot din aprilie se vor resimți și efectele celebrei taxe pe stâlp. Poate Guvernul mai reflectează, încp se poate renunța la taxa suplimentară pe combustibil”, a arătat șeful statului.

”Am promulgat-o (legea privind certificatele verzi – n. r.) și sunt convins că de mâine Guvernul va explica cum se ieftinește energia cu 50%”, a încheiat Traian Băsescu. – PROMPT MEDIA      

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.