126833 – 13032014 – Premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanţi ai companiei ALRO Slatina. Discuţiile au fost centrate pe problema certificatelor verzi, în contextul dezbaterilor din spaţiul public referitoare la Legea de aprobare a OUG 57/2013, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Victor Ponta a dat asigurări reprezentanţilor ALRO că Guvernului României sprijină intrarea in vigoare a legii până miercuri, 19 martie 2014.
“Prim-ministrul cere preşedintelui României promulgarea de urgenţă a Legii de aprobare a OUG 57/2013, pentru a rezolva problema semnalată de reprezentanţii ALRO şi a evita generarea unor creşteri de preţuri în domeniul industriei româneşti și al prețului pentru consumatori”, se mai arată în comunicatul Guvernului. – PROMPT MEDIA