127159 – 26032014 – PDL va sesiza Avocatul Poporului dacă Guvernul va organiza alegerile parțiale în data de 25 mai exclusiv pe baza principiului potrivit căruia alegerile se desfășoară într-un singur tur, iar cel mai bine clasat este câștigător al colegiului.
”Guvernul vrea să-și întărească majoritatea fragilă din Parlament încălcând Constituția. Alegerile parțiale trebuie să aibă loc în toate colegiile rămase fără reprezentanți în Parlament, după norme unitare, conforme cu legislația electorală în vigoare. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit că articolul 48 alineatul 17 din Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei și a Senatului este neconstituțional. În aceste condiții, Guvernul este obligat să armonizeze decizia Curții cu legislația electorală. În cazul în care ordonanța Guvernului privind alegerile parțiale din 25 mai va apare în forma anunțată de reprezentanții Executivului, PDL va sesiza Avocatul Poporului”, a declarat Radu Carp, secretar executiv al PDL.
În același timp, Guvernul nu avea dreptul să modifice legislația electorală decât cu cel puțin șase luni înainte de alegeri, iar modificările propuse trebuiau trecute prin dezbatere publică. ”Obligația legiuitorului după decizia Curții era să emită o normă care să specifice cum anume sunt alocate mandatele și să nu se rezume strict la sistemul potrivit căruia cel mai bine plasat candidat obține colegiul, pentru că este împotriva Constituției”, a afirmat Radu Carp.- PROMPT MEDIA