Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PDL crede că şi UDMR ar trebui interzisă

Bucureşti: PDL crede că şi UDMR ar trebui interzisă

DISTRIBUIȚI

126826 – 13032014 – Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a sugerat, la RFI România, că UDMR şi PCM ar trebui interzise, pentru că încalcă legea partidelor politice. Săftoiu a declarat, în contextul scandalului Jobbik, că nu doar formaţiuni sau organizaţii din străinătate sunt în această situaţie, ci şi unele din România. „Pe scurt, eu aş spune următorul lucru: avem un stat extrem de relaxat şi care respectă foarte puţin legile ţării. Dacă ne uităm cu atenţie la legea partidelor politice, acolo lucrurile sunt foarte clare şi spun foarte clar ce înseamnă un partid permis, legal, ce înseamnă un partid politic interzis, ce înseamnă acţiuni, evenimente politice în România, care sunt  interzise. E articolul 3, are trei alineate şi precizează foarte clar ce e interzis şi ce e permis în România. ”Orice acţiune, orice asociaţie, orice partid, care prin acţiuni, programul politic, manifestări politice contravine Constituţiei României, adică ideii de suveranitate, integritate teritorială, unitate, e un partid, o organizaţie interzisă. Şi eu spun că ar trebui să ne uităm puţin cu atenţie şi în interiorul României, nu peste graniţa României. Pentru că tare mi-e teamă că sunt deja organizaţii, asociaţii politice, care încalcă acest articol 3 din legea partidelor politice”, a declarat Săftoiu care se gândeşte ”inclusiv la UDMR”. ”Autonomia teritorială a secuimii, a Ţinutului Secuiesc, după câte îmi dau seama, intră totuşi în contradicţie cu Constituţia. La celălalt partid, PCM, la această asociaţie, „64 de Comitate(organizatoarea mitingului de la Târgu Mureş – n.r.). Asta înseamnă că statul pur şi simplu ar trebui să aplice legea partidelor politice (…). Legea partidelor politice interzice în România orice manifestare, orice eveniment, orice asociaţie sau partid, care nu respectă Constituţia şi acolo e precizat clar care articol, care alineat”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.