126651 – 06032014 – Mai multe organizatii non-guvernamentale acuza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ca modifica Ghidul relatiei cu presa fara o consultare cu jurnalistii, intentionand astfel sa decida secretizarea unor informatii de interes public, dupa cum sustin mai multe organizatii ce reprezinta societatea civila.
„Ghidul relatiei dintre sistemul judiciar si mass-media, un document important cu implicatii majore asupra dreptului publicului la informare, se afla in aceste zile intr-un proces de modificare, dupa cum arata un comunicat postat pe site-ul CSM. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), diverse instante si parchete din tara, si chiar Ministerul Justitiei ar dori o suprareglementare a relatiei dintre presa si justitie, in asa fel incat accesul jurnalistilor la informatiile publice din dosarele penale sa fie impiedicat. APADOR-CH, ActiveWatch, CJI si CRJI isi exprima consternarea ca sistemul de justitie comite aceeasi tentativa de secretizare a informatiilor de interes public, pe care a avut-o si in urma cu doi ani, in conditiile in care si atunci organizatiile de media si de drepturile omului au solicitat o dezbatere publica a acestui important ghid”, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul APADOR-CH.
In opinia semnatarilor, „un ghid al relatiei dintre sistemul judiciar si mass-media nu poate fi adoptat decat dupa o larga consultare intre initiatorii proiectului, reprezentatii ziaristilor si ai societatii civile”.
„In acest mod, CSM va respecta spiritul si principiile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala”, subliniaza reprezentantii ONG-urilor citate.
In plus, acestia solicita CSM ca noul ghid sa nu restranga dreptul jurnalistilor de a-si proteja sursele.
Comunicatul este semnat de APADOR-CH – Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania-Comitetul Helsinki, ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei, CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent si CRJI – Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie. – PROMPT MEDIA