126761 – 11032014 – Noul ministru delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, sustine reintegrarea totala a dispeceratelor de energie electrica si gaze naturale in Transelectrica, respectiv in Transgaz.
Guvernul a aprobat recent in urma unei initiative a fostului ministru delegat pentru Energie, Constantin Nita, o ordonanta de urgenta privind transferul Transelectrica si Transgaz, de la Ministerul Finantelor la SGG. Actul normativ prevede si faptul ca Dispeceratul Energetic National
si Dispeceratul National de Gaze Naturale vor trece in coordonarea metodologica si functionala a ministrului delegat pentru Energie. Insa, coordonarea acestor dispecerate de catre Departamentul pentru Energie ridica probleme legate de respectarea legislatiei europene.
In aceste conditii, noul ministru al energiei, Razvan Nicolescu a decis sa nu continue initiativele predecesorului sau in functie.
„In acest sens, Departamentul considera necesara eliminarea rapida a oricaror ambiguitati legislative in legatura cu o posibila subordonare a activitatii dispeceratelor fata de entitatea administrativa care gestioneaza interesele companiilor producatoare de energie”, se arata intr-un comunicat al Departamentului.
„Pozitia Departamentului tine cont si de punctul de vedere exprimat de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, dar si de o serie de discutii avute cu reprezentatii Comisiei Europene”, a declarat Razvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.
„Mai specific, pe de-o parte, nu cred ca este bine sa existe suspiciunea ca Departamentul pentru Energie poate interveni direct in activitatea operationala a companiilor de transport. Pe de alta parte, in toata Uniunea Europeana, este foarte clar ca operatorii de sistem din toate tarile membre tin cont in activitatea lor de obiectivele generale de politica energetica”, a adaugat ministrul delegat pentru Energie.
Pozitia Departamentului pentru Energie vine in contextul in care in Parlament se afla spre dezbatere si aprobare proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor ce decurg din calitatea de actionar al statului la Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. si la Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale „Transgaz” – S.A. Medias si pentru modificarea unor acte normative.
Aceasta pozitie a fost, de altfel, deja comunicata oficial presedintilor celor doua comisii Economice, de Industrii si Servicii din Parlament.
Executivul a trecut prin sedinta din 12 februarie o ordonanta de urgenta privind transferul a doua companii foarte importante, listate pe bursa, Transelectrica si Transgaz, de la Ministerul Finantelor la Secretariatul General al Guvernului, institutie afla in subordinea premierului Ponta. Anuntul privind acest transfer a fost facut vineri, 14 februarie a. c., la doua zile de la adoptare, luand prin surprindere toti actorii de pe piata energetica, in conditiile in care opinia publica nu a fost informata, asa cum ar fi fost normal, de aceasta intentie a Guvernului. Tot prin surprindere au fost luati si investitorii de pe bursa. – PROMPT MEDIA