127119 – 25032014 – Memorandumul de Înțelegere dintre Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii (USHMM) a fost semnat luni la Bucureşti. Documentul a fost semnat de către Stelian Obiziuc, şef al Unității Arhive Diplomatice din cadrul MAE și de Paul A. Shapiro, director în cadrul USHMM, potrivit unui comunicat al MAE.
Memorandumul de Înţelegere stabilește cadrul de cooperare în domeniul arhivistic între cele două părţi, prin asigurarea accesului reprezentanţilor USHMM la materialul arhivistic deţinut de MAE datând atât din perioada interbelică, cât și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și din perioada postbelică, referitor la Holocaust şi contextul său istoric.
Cooperarea între USHMM şi MAE în domeniul arhivistic a fost iniţiată printr-un acord din 1992 şi continuată printr-un protocol adiţional la acest acord, semnat în 2002.
Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington este sprijinit de guvernul federal american. Muzeul oferă un vast suport documentar pentru studiul istoriei Holocaustului. Scopul său este de a susţine lupta împotriva discursului motivat de ură, împotriva instigării la genocid, de a contribui la consolidarea democraţiei şi promovarea demnităţii umane. Colecțiile USHMM conțin peste 12.750 de artefacte, 49 de milioane de documente de arhivă, 80.000 de fotografii și peste 9.000 de testimoniale. – PROMPT MEDIA