– 127275 – 31032014 – 500 de judecători şi procurori s-au înscris ca voluntari în proiectul comun al Ministerului Educației și Ministerul Justiției privind educația juridică în unitățile de învățământ. Magistraţii pot participa la implementarea proiectului, atât în timpul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” (7-11 aprilie 2014), cât şi pe parcursul întregului an şcolar.
Videoconferinţa a fost coordonată de ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, şi Florentina Gavadia, membru CSM.
Înainte de începerea proiectului, MEN și Ministerul Justiției au organizat luni dimineața o videoconferință comună la care au participat reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare, ai Curţilor de Apel, ai tribunalelor şi ai parchetelor.
Participanţii au discutat aspectele pe care le implică modalităţile efective de implementare a protocolului, prezentarea tematicii orientative, modalităţile de coordonare şi monitorizarea implementării.
În 24 martie, a avut loc reuniunea Comitetului de monitorizare a Protocolului de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu participarea
conducerilor instituţiilor semnatare. În cadrul reuniunii a fost remarcat interesul magistraţilor de a se implica în activităţile de educaţie juridică în școli.
La 31 octombrie 2013, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Parchetul General și CSM au semnat un Protocol de colaborare privind educaţia juridică în unitățile de învăţământ. În cadrul acestui proiect, elevii vor învăța despre principalele drepturi și obligații pe care le au, despre drepturile omului, dar și despre funcționarea sistemului judiciar, predarea urmând a fi efectuată în mod voluntar și neremunerat de practicienii dreptului.
Proiectul privind educația juridică în unitățile școlare a apărut după ce ministrul Educației și cel al Justiției au discutat cu ”ministrul Justiției din Guvernul Copiilor”, elevă a Liceului Teoretic ”Dante Alighieri„ din București. – PROMPT MEDIA