– 127280 – 31032014 – Ion Iliescu, a declarat, luni, la ceremonia dedicată aderării la NATO, organizată la Palatul Cotroceni, că Revoluţia din Decembrie 1989 a fost momentul crucial din istoria contemporană a ţării, iar în programul său era prevăzută integrarea euro-atlantică. El a amintit că „o idee fundamentală a programului Revoluţia era scoaterea ţării din izolarea externă, iar integrarea euro-atlantică a devenit programul strategic pentru toate forţele politice, în ciuda divergenţelor”.Iliescu a rememorat principalele momente din 1990 şi până la aderarea la NATO, în 2004. Iliescu a menţionat că a fost prezent, în calitate de şef de stat, la summit-ul de la Praga din 2002 când România a fost invitată să adere în 2004 la Organizaţia Atlanticului de Nord, amintind că tot la Praga a participat în 1991 la desfiinţarea Tratatului de la Varşovia.
La evenimentul de la Cotroceni participă reprezentanţi ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, directorul SRI, George Maior, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opriş, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, precum şi miniştrii de Interne, Gabriel Oprea, şi al Apărării, Mircea Duşa. – PROMPT MEDIA