126997 – 20032014 – Deputatul Ion Marocico, reprezentant al Uniunii Ucrainenilor din România în Parlamentul României, îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia actuală a Ucrainei şi solidaritatea faţă de poporul ucrainian.
”Nu pot decât să fiu profund îngrijorat de valul de violenţe şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Ucrainei şi încălcarea principiului suveranităţii. Comunitatea ucrainenilor din România este alături de ucrainenii din Ucraina în restaurarea ordinii şi democraţiei. Ucraina este una din cele mai importante ţări din estul Europei şi sunt convins că va alege calea cea bună. Ca cetăţeni loiali ai României şi buni ucrainieni, suntem vital interesaţi ca relaţiile dintre cele două ţări să fie cât mai bune, fapt pentru care am deschis locuri special amenajate pentru omagierea celor decedaţi în aceste zile, unde au fost depuse coroane de flori şi lumânări în memoria victimelor, iar preoţii din parohiile ortodoxe ucraineiene, în cadrul Sfintei Liturghii, vor face şi slujbe specifice de pomenire a celor decedaţi”, se arată într-un comunicat al deputatului Marocico.
Parlamentarul cere instituţiilor şi Uniunii Europene să sprijine Ucraina, printr-o mediere activă în vederea soluţionării depline a crizei. – PROMPT MEDIA